China a devenit în aprilie cel mai mare importator de petrol la nivel mondial, devansând pentru prima oară Statele Unite.
Creşterea importurilor reprezintă o surpriză, având în vedere încetinirea economiei chineze. Cu toate acestea, preţurile scăzute ale ţiţeiului şi seria de reduceri ale dobânzilor în China, în încercarea de stimulare a creşterii, reprezintă factori care susţin cererea.
Importurile de petrol ale Chinei au atins luna trecută un nivel record de aproape 7,4 milioane de barili pe zi, peste nivelul de 7,2 milioane de barili pe zi înregistrat de importurile Statelor Unite, potrivit datelor Reuters.
Chiar dacă China ar putea coborî din nou pe locul al doilea în lunile următoare, este clar că se îndreaptă spre devansarea permanentă a Statelor Unite, ca cel mai mare importator de ţiţei.
China este deja cel mai mare consumator de energie din lume, petrolul fiind cel mai tranzacţionat produs.
Statul chinez este cel mai mare consumator de mărfuri precum cărbune, minereu de fier şi majoritatea metalelor, cu implicaţii majore pentru pieţe, care continuă să migreze dinspre vest spre est.
"Poziţia de cel mai mare importator de ţiţei va conferi Chinei mai multă influenţă. Angajamentul Chinei în Orientul Mijlociu va cotinua să se schimbe, nu va mai fi un jucător minor", a declarat Philip Andrews-Speed, director pentru cercetări în domeniul securităţii energiei la National University of Singapore.
El a adăugat că China devine mai importantă nu doar pentru statele din Orientul Mijlociu, ci şi această regiune va deveni tot mai importantă pentru China, în raport cu alte ţări care importă mai puţin petrol.
Scăderea cu 60% a preţurilor petrolului în a doua jumătate a anului 2014 a încurajat China să îşi crească stocurile.
În ultimul deceniu, producătorii de petrol din întreaga lume şi-au schimbat în mod fundamental rutele comerciale, în condiţiile în care importurile SUA au scăzut de la peste 10 milioane de barili pe zi în urmă cu 10 ani la circa 7 milioane de barili pe zi în prezent, în timp ce importurile Chinei au crescut de şapte ori.
În luna aprilie, ministrul saudit al Petrolului, Ali al-Naimi, a efectuat o vizită în China şi alte state asiatice, în care a anunţat un nivel record al producţiei de ţiţei a ţării sale, fiind încrezător că cererea puternică din China va continua.
Transformarea Chinei în cel mai mare cumpărător de petrol influenţează şi comerţul. Piaţa ţiţeiului era dominată de companii occidentale majore precum ExxonMobil, Royal Dutch Shell, Chevron sau BP, dar traderii chinezi au devenit tot mai activi. Astfel, companii ca Unipec sau China Oil, diviziile comerciale ale grupurilor Sinopec şi PetroChina, au intrat pe pieţele petrolului la un nivel fără precedent.
MEDIAFAX