Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri seara, la B1TV, că există probleme în ceea ce priveşte nivelul la care este Fiscul, în legătură cu recuperarea prejudiciilor de la persoanele condamnate pentru corupţie, o soluţie, în acest sens, fiind copierea modelului francez, potrivit Ziare.com.
"Sunt mult mai multe acţiuni pe care le demarăm. Într-adevăr, ANAF-ul nu e bine pus la punct (...) până la urmă încercăm să copiem modelul francez. La noi nu există o bază de date, deocamdată, la nivel naţional. Deci trebuie să înfiinţăm o agenţie sub Ministerul Justiţiei pe modelul francez şi aceşti oameni să aibă o bază de date comună, e vorba de câteva mii de cazuri. Această agenţie va trebui să funcţioneze de la jumătatea anului şi să intervină în piaţă", a explicat Vâlcov, la B1 TV.
Schimbul de replici privind nivelul scăzut de recuperare a prejudiciului a pornit, după ce, premierul Victor Ponta a declarat, marţi seara, la un post de televiziune, referitor la raportul DNA care atrăgea atenţia că ANAF a recuperat, doar 10 la sută din prejudiciile demonstrate de 310 milioane de euro, în anul 2014, că " a fost aşa, o mică păcăleală". "Ne trebuie hotărâri definitive şi irevocabile", a spus Ponta.
În schimb, DNA a precizat, miercuri dimineaţa, prin intermediul unui comunicat de presă, că Victor Ponta creează o confuzie în opinia publică, punând la îndoiala datele prezentate la bilanţul DNA.