După 7 ani consecutivi încheiaţi cu pierderi semnificative şi după scăderi dramatice ale cifrei de afaceri în 2015 şi 2016, UPETROM 1 MAI SA Ploieşti (CUI: 1350365) a solicitat protecţia Legii 85/2014 pe 3 august 2017, iar cererea a fost admisă de judecătorul sindic Adriana Magdalena BOGHICI de la Tribunalul Prahova pe 11 august 2017 – Dosar nr.5963/105/2017.
În motivarea cererii, debitoarea a precizat că “nu deţine în prezent lichidităţile băneşti disponibile care să acopere datoriile certe, lichide şi exigibile la data de 3 august 2017 în cuantum de 241.512.002 lei” şi a menţionat că intenţionează să-şi reorganizeze activitatea.
În cadrul procedurii generale de insolvenţă, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu vor fi îndeplinite de PRICEWATERHOUSECOOPERS BUSINESS RECOVERY SERVICES IPURL, iar termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 25 septembrie 2017.
Unul dintre cei mai importanţi creditori (poate chiar cel mai mare) este Fiscul, care a lăsat să se adune datorii “în prostie” şi s-a mulţumit să contabilizeze accesorii de 25.798.239 lei! Această sumă (aproximativ 5,7 milioane euro) reprezintă doar dobânzile şi penalităţi (accesorii), valoarea totală a datoriilor la bugetele de stat la data de 30 iunie 2016, conform anaf.ro, era de 83.675.871 lei
UPETROM 1 MAI SA a fost înfiinţată în anul 1908, sub numele “Societatea de reparaţii foraj”, are ca obiect principal de activitate “fabricarea utilajelor pentru extractie şi construcţii” şi face parte din Holdingul GSP (“Grup Servicii Petroliere”), controlat de Gabriel Valentin COMĂNESCU. În cel mai recent Top 300 CAPITAL, omul de afaceri Gabriel Valentin COMĂNESCU (născut în Târgovişte, stabilit la Constanţa) era cotat cu o avere de 260-280 milioane euro
Upetrom 1 Mai, în insolvenţă
21 august 2017
- citeşte totul despre:
- insolventa,
- upetrom,
- administrator,
- judiciar,
- datorii,
- accesorii
(1159 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Piaţa gazelor pentru consumatorii industriali, complet liberalizată la mijlocul lui 2014
(5 februarie 2014)
74 vizualizări
Avansul pe suprafaţă se plăteşte din 23 noiembrie; s-au emis ordine de plată pentru 120.000 de fermieri
(24 noiembrie 2015)
204 vizualizări
Rafinăria Steaua Română a intrat în insolvenţă
(19 iulie 2013 - Cristina IANCU)
1146 vizualizări
Hidroelectrica, chemată la Curtea de Arbitraj din Berna pentru daune de 80 milioane de euro
(29 septembrie 2014)
106 vizualizări
The Times şi The Sunday Times -150.000 de abonaţi la conţinutul lor online
(22 octombrie 2013)
255 vizualizări
Bugetul Programului Rabla 2019 pentru electrocasnice a fost epuizat în 12 ore de la lansare
(25 mai 2019)
69 vizualizări
Asta cumpărăm de la Auchan, Cora şi Carrefour: Peste 12 tone de carne degradată, confiscate
(9 decembrie 2015)
254 vizualizări
Kievul intenţionează să închidă Moscovei tranzitarea gazelor destinate Europei
(9 august 2014)
72 vizualizări
Peste 4,5 milioane de turişti în primele 7 luni în România
(1 septembrie 2014)
75 vizualizări
Câţi bani vrea să dea Compania de drumuri ca să repare 40 de kilometri de autostradă
(24 martie 2016)
144 vizualizări
Tu unde ţi-ai făcut asigurare? 60% din piaţa RCA e deţinută de societăţi care sunt aproape de faliment!
(25 ianuarie 2016)
69 vizualizări
Şase producători de electrocasnice, printre care Whirpool şi Electrolux, amendaţi cu aproape 190 milioane euro pentru fixarea preţurilor
(7 decembrie 2018)
95 vizualizări
Marks & Spencer închide cele şase magazine din România
(9 noiembrie 2016)
63 vizualizări
Câte persoane revendică premiul la loteria fiscală
(5 mai 2015)
331 vizualizări
Benzina a coborât sub pragul de 5 lei pe litru în unele oraşe din ţară
(25 decembrie 2014)
227 vizualizări
Guvernul renunţă la cota unică? Impozitare progresivă de până la 35%
(14 noiembrie 2014)
164 vizualizări
O bancă din România elimină comisioanele de la ATM pentru toţi clienţii săi
(8 septembrie 2015)
159 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























