Centralele de apartament au funcţionat aproape non-stop zilele acestea, iar caloriferele electrice şi reşourile s-au încins pentru a mai domoli gerul de afară. În numai două zile, consumul de gaze naturale a crescut cu 10 milioane de metri cubi.

Şi la energie electrică avem un consum mai mare. În ultimele trei zile vârfurile de consum au fost în jurul orei 18.00, când începea să se facă tot mai frig.

Cererea mare a fost acoperită cu ajutorul energiei produse în parcurile eoliene din Dobrogea, unde vântul puternic a învârtit bine turbinele.

Dacă gerul nu se domoleşte, este posibil ca facturile de gaze naturale pentru cei care au centrale de apartament să fie cu 10% mai mari decât într-o lună de iarnă obişnuită.

SURSA: Digi24.ro