România a beneficiat în 2014 de 10,4 miliarde de euro din fonduri europene pentru avansuri şi rambursări, a anunţat  purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

“La finalul lui 2014, au fost trimise spre decontare, la Bruxelles, facturi care reprezintă peste 50% din suma alocată României. Sumele totale intrate în România, atât pentru avansuri, cât şi pentru rambursări, se ridică la 10,4 miliarde de euro. Pentru 2015, sunt deja aprobate 3 programe operaţionale: Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică”, a spus Calotă, într-un briefing de presă la Palatul Victoria