Banca Comercială Română (BCR) modifică oferta de preţ pentru creditul ipotecar Prima Casă prin reducerea marjei de dobândă de la 2,5% la 2,2% pentru clienţii care nu virează salariul într-un cont BCR, dobânda finală fiind de 4,62% pe an, potrivit unui comunicat al băncii, scrie Agerpres. BCR precizează că va păstra oferta pentru clienţii care îşi încasează sau vor încasa salariul la BCR, marja de dobândă fiind de 2% pe an, iar dobânda de 4,42% pe an.
„Am redus dobânda pentru a fi mai atractivi pentru clienţii care încă nu tranzacţionează cu BCR şi le oferim astfel, şansa de a se convinge că serviciile împreună cu expertiza noastră în Program fac oferta pentru creditul Prima Casă imbatabilă“, a declarat Ioana Mihai, şef Departament Credite Garantate.
Din august 2009, BCR a acordat credite în valoare de peste 5,5 miliarde lei în cadrul Programului Guvernamental. Cele mai multe credite au fost contracte de clienţi din Bucureşti (peste 40%).
Poate beneficia de creditul Prima Casă 6 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi.
Pentru demararea creditului, clienţii trebuie să dispună de un avans de minim 5%, iar banca acceptă până la 3 coplătitori, cu condiţia ca la finalizarea creditului, atât solicitantul, cât şi coplătitorii să aibă vârsta maximă de 75 ani.
Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele si în contul statului, având valoare determinată, iniţial egală cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finanţării garantate — deci la jumătate din valoarea acordată a creditului. În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0,15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.