Concernul japonez Sumitomo, care deţine o fabrică de cablaje auto în Caransebeş, judeţul Caraş Severin, va extinde investiţia la Drobeta-Turnu Severin, unde, în 18 august, va deschide o hală de producţie, urmând să fie angajate aproximativ 2.000 de persoane, scrie Adevărul.
Reprezentanţii concernului japonez au identificat, la Drobeta Turnu Severin, o hală din incinta fostului Combinat de Celuloză şi Hârtie, pe care au închiriat-o şi care urmează să fie dotată cu aparatura necesară producţiei de cablaje auto. Numărul angajaţilor va ajunge până în toamnă la 500, iar apoi, în funcţie de gradul de producţie, până la aproximativ 2.000. La fabrica din Caransebeş se produc module pentru autoturisme Volkswagen Transporter, Volkswagen Eos şi Skoda Octavia, iar la Drobeta Turnu Severin se vor produce componente auto pentru aceleaşi mărci. Municipalitatea din Drobeta Turnu Severin va acorda companiei japoneze facilităţile fiscale prevăzute de. Sumitomo este a treia mare corporaţie japoneză, cu afaceri în industria grea, chimie, servicii financiare, minerit şi metalurgie, instalaţii electrice, electronice, construcţii şi materiale de construcţii, imobiliare, industria forestieră, industria auto şi IT. Printre altele, Sumitomo controlează constructorul auto Mazda, producătorul de anvelope auto Dunlop, producătorul de electronice NEC, grupul financiar Sumitomo Mitsui - una dintre cele mai mari bănci japoneze sau Nippon Steel & Sumitomo Metal Corporation – al doilea producător mondial de oţel.
Sursa: Adevărul