O serie de modificări ale Codul Rutier care intră în vigoare de la 20 mai arată că, în cazul în care se schimbă proprietarul unei maşini, înmatricularea acesteia va fi suspendată în mod automat dacă noul deţinător nu solicită la timp Direcţiei de Înmatriculări transcrierea dreptului de proprietate.
Şi asta nu este tot. Cei care vor fi prinşi circulând cu o maşină cu înmatricularea suspendată vor risca amenzi de până la 2.900 de lei. Mai ales că, termenul de transcriere a dreptului de proprietate a fost mărit de la 30 la 90 de zile.
Concret, printr-o ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern cu ceva timp în urmă s-a introdus conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public, dar care nu vizează anularea înmatriculării.
În context, vehiculul va figura în continuare înmatriculat pe numele proprietarului/deţinătorului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate (care va cuprinde, totuşi, o menţiune de suspendare a înmatriculării).
Impozitul merge în continuare
Potrivit noilor prevederi, operaţiunea administrativă de suspendare a înmatriculării vehiculului nu exonerează proprietarul acestuia de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului local.
Suspendarea înmatriculării nu conduce la suspendarea plăţii impozitului asupra mijlocului de transport sau la nedatorarea impozitului pe mijlocul de transport. Totodată, actul normativ prevede instituirea unui mecanism potrivit căruia, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar să se înscrie în evidenţele autorităţilor competente de înmatriculare simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar va fi obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Termen fix
Dacă maşina tranzacţionată trece prin mai multe mâini până ajunge la proprietarul final perioada în care poate fi notificată Direcţia de Înmatriculări rămâne tot de 90 de zile. „În cazul în care până la transcriere intervin transmiteri succesive ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, termenul (...) curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate”, este explicat în OUG nr. 14/2017.
O altă modificare se referă la instituirea reglementării radierii din oficiu a vehiculelor, în urma notificării primite de la autorităţile competente din ţară sau din celelalte state membre, precum şi de la persoanele juridice autorizate, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz. În cazul radierii vehiculului în aceste condiţii, autoritatea competentă îl va informa pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operaţiuni în termen de 30 de zile de la radiere.
Ce amenzi riscă cei care cumpără maşini la mâna a doua şi nu anunţă tranzacţiile
15 mai 2018
- citeşte totul despre:
- cod rutier,
- masina,
- proprietate,
- guvern,
- evidenta,
- permise
(116 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
O maşină zburătoare e aproape gata pentru decolare
(27 iunie 2017)
472 vizualizări
Fiat va prelua integral Chrysler pentru 4,35 miliarde de dolari
(4 ianuarie 2014)
136 vizualizări
Toyota recheamă la service 2,9 milioane vehicule din cauza unor probleme la airbag
(30 martie 2017)
86 vizualizări
Renault va investi peste 900 milioane de euro şi va crea 50.000 de locuri de muncă în Maroc
(12 aprilie 2016)
309 vizualizări
Inspectorii RAR au verificat vulcanizările. Câte au fost închise
(25 noiembrie 2015)
127 vizualizări
Suedia deschide primul drum electrificat pentru încărcarea maşinilor electrice
(13 aprilie 2018)
273 vizualizări
Volkswagen vrea să facă vehicule de teren ieftine pentru piaţa chineză
(19 aprilie 2015)
330 vizualizări
Atenţie la poliţele RCA emise electronic: Poliţia le vrea pe suport de hârtie, în original
(5 iulie 2020)
327 vizualizări
Taxa pe autostrada Ploieşti - Braşov, printre cele mai mari din Europa centrală şi de est
(6 septembrie 2018)
361 vizualizări
Hyundai pregăteşte propriul hibrid compact
(23 august 2014)
122 vizualizări
Numărul înmatriculărilor de maşini SH a crescut. Ce mărci preferă românii
(1 iunie 2016)
64 vizualizări
Procurorii din Munchen extind investigaţia în cazul Audi/ Aproape 24.000 de maşini Audi sunt chemate în service pentru neregularităţi ale testelor de emisie
(3 iunie 2017)
401 vizualizări
Producătorul auto Opel, obligat de Germania să recheme peste 54.000 de automobile
(17 iunie 2019)
101 vizualizări
Aceasta este cea mai puternică maşină electrică, mai rapidă decât Ferrari
(12 ianuarie 2017)
120 vizualizări
Rolls-Royce Wraith Inspired by Music
(9 august 2015)
258 vizualizări
Maşinile pe benzină ar putea deveni piese de muzeu până în 2030. UE a pregătit un nou plan de reducere a poluării
(16 septembrie 2020)
88 vizualizări
BMW prezintă Seria 7 hibrid care consumă 2,3 la sută!
(15 februarie 2016)
604 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























