Conducătorii auto care circulă cu maşina pe drumurile din România fără a deţine o vinietă valabilă pot fi surprinşi de una din cele peste 70 de camere utilizate de către CNAIR şi amplasate pe mai multe drumuri naţionale.

Persoanele surprinse de autorităţi circulând cu maşina pe drumurile din ţara noastră fără a avea rovinietă valabilă pot fi sancţionate cu amenzi de până la 4.500 de lei.

Potrivit datelor furnizate de către CNAIR, cele mai monitorizate drumuri sunt Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). Nici cei care circulă pe autostrăzi nu scapă de monitorizare, şi anume sunt amplasate camere video pentru verificarea rovinietei la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).

CNAIR verifică respectarea acestei obligaţii cu ajutorul a 74 de camere fixe amplasate pe mai multe drumuri din ţara noastră, iar şoferii care nu respectă această obligaţie riscă amenzi de ordinul miilor de lei. Mai exact, persoanele surprinse de autorităţi circulând cu maşina pe drumurile din ţara noastră fără a avea rovinietă valabilă pot fi sancţionate cu amenzi de până la 4.500 de lei. Pentru a verifica valabilitatea rovinietei, CNAIR pune la dispoziţia şoferilor un instrument de căutare online, care este disponibil aici.

Pentru a identifica şoferii care circulă fără rovinietă, pe lângă camerele video fixe, CNAIR mai utilizează şi 14 camere video mobile, distribuite pe întreg teritoriul naţional. Conform precizărilor reprezentanţilor CNAIR legate de camerele video mobile, acestea sunt amplasate “pe drumurile pe care nu sunt amplasate sistemele de camere video fixe, pe sectoarele de drumuri naţionale ce pot constitui rute ocolitoare ale punctelor fixe de control sau pe drumurile pe care se înregistrează valori mai reduse ale traficului rutier, fără a exista o procedură prestabilită de amplasare (în funcţie de zonă/drum/interval de timp)”.

De asemenea, controlul existenţei şi a perioadei de valabilitate a vinietei poate fi efectuat şi de către personalul împuternicit al Inspectoratului General al Poliţiei Române, al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi al CNAIR (în puncte de trecere a frontierei).

SURSA: www.avocatnet.ro