Vânzările de autovehicule ecologice (hibride şi electrice 100%) noi au crescut, în primele 11 luni ale anului, cu 125,8% faţă de intervalul similar din 2016, până la 2.356 de unităţi, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Conform datelor oficiale, în această marjă de creştere, din totalul înregistrat, 377 sunt maşini electrice 100% (creştere de 160% faţă de 2016), iar 1.979 de unităţi hibride (+120,4%), informează Agerpres.
În perioada ianuarie - noiembrie 2017, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional a fost de 2%, iar comercializarea de maşini hibride s-a majorat cu 120,4%.
La nivelul lunii noiembrie, au fost comercializate 276 de maşini electrice şi hibride, în scădere cu 6,44%, comparativ cu luna anterioară, când s-au înregistrat 295 de exemplare vândute. În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele 11 luni din 2017, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 131 de unităţi, urmat de Mercedes-Benz (60 de exemplare), Volkswagen (52), Renault (51), Mitsubishi (26), Audi (14), Porsche (11), Volvo (9) şi Kia (7) Totodată, cele mai multe maşini hibride vândute în România, din ianuarie până în noiembrie, au fost înregistrate de Toyota (1.771 de unităţi), iar clasamentul continuă cu: Lexus (140 de exemplare), Kia (22) şi Mercedes-Benz (două unităţi).
Vânzările de maşini electrice şi hibrid au crescut, în România, cu peste 125%, în primele 11 luni
27 decembrie 2017
- citeşte totul despre:
- autovehicule,
- ecologice,
- electrice,
- autoturisme,
- hibride
(464 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Se închide „giratoriul morţii“ de la intrarea în Ploieşti dinspre Valea Prahovei
(31 mai 2019)
1114 vizualizări
Cazuri în care românii nu pot înmatricula o maşină second-hand adusă din Germania
(25 septembrie 2019)
221 vizualizări
Volkswagen Beetle, o serie de modificări importante pentru anul 2015
(13 noiembrie 2014)
109 vizualizări
Era diesel se apropie de sfârşit
(25 decembrie 2017)
948 vizualizări
Toyota recheamă peste 2.000 de maşini din România
(6 decembrie 2014)
418 vizualizări
Loganul care merge 100 de kilometri cu 4,5 lei
(8 octombrie 2015)
189 vizualizări
BMW vrea să echipeze modelele M cu tracţiune integrală xDrive
(15 ianuarie 2015)
73 vizualizări
Fiat va construi SUV-ul de la Maserati
(5 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
182 vizualizări
Audi alocă o sumă colosală dezvoltării de noi modele
(2 ianuarie 2014)
89 vizualizări
Dacia Duster, maşina cu cel mai mic cost de exploatare
(27 iunie 2016)
324 vizualizări
De astăzi intră în vigoare prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără ITP valabilă
(20 mai 2018)
404 vizualizări
Transportatorii propun îngheţarea tarifelor RCA
(22 februarie 2016)
59 vizualizări
Noul şef Lotus se gândeşte să lanseze un SUV şi un sedan
(21 septembrie 2014)
117 vizualizări
Vânzările Dacia şi Ford România au scăzut în ţară
(20 mai 2016)
81 vizualizări
Cum să te fereşti de ţepele de pe internet când vrei să cumperi o maşină
(29 august 2017)
306 vizualizări
Volkswagen suspendă temporar producţia supermaşinilor Bugatti
(16 februarie 2014)
143 vizualizări
Noile modele Dacia vor fi prezentate la Salonul Auto de la Paris
(19 septembrie 2016)
456 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























