Guvernul a aprobat Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Actul normativ transpune în legislaţia naţională unele prevederi din Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.
Prin ordonanţa aprobată astăzi se introduce conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public şi nu vizează anularea înmatriculării. În context, vehiculul va figura în continuare înmatriculat pe numele proprietarului/deţinătorului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate (care va cuprinde, totuşi, o menţiune de suspendare a înmatriculării).
Operaţiunea administrativă de suspendare a înmatriculării vehiculului nu exonerează proprietarul acestuia de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului local. Suspendarea înmatriculării nu conduce la suspendarea plăţii impozitului asupra mijlocului de transport sau la nedatorarea impozitului pe mijlocul de transport.
Situaţiile în care se propune producerea suspendării de drept a înmatriculării sunt următoarele:
– noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului;
– expirarea / anularea inspecţiei tehnice periodice a vehiculului.
Totodată, actul normativ prevede instituirea unui mecanism potrivit căruia, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar să se înscrie în evidenţele autorităţilor competente de înmatriculare simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar va fi obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
În cadrul acestui mecanism, organul fiscal care operează scoaterea autovehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar va avea obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală în termen de cinci zile lucrătoare autorităţii competente de înmatriculare. Totodată, se propune ca autoritatea competentă de înmatriculare să facă menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
Alte modificări prevăzute de ordonanţă sunt:
• Se instituie reglementarea radierii din oficiu a vehiculelor, în urma notificării primite de la autorităţile competente din ţară sau din celelalte state membre, precum şi de la persoanele juridice autorizate, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz. În cazul radierii vehiculului în aceste condiţii, autoritatea competentă îl va informa pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operaţiuni în termen de 30 de zile de la radiere.
• Se stabileşte dreptul de acces al Poliţiei Rutiere la Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate în scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, respectiv a valabilităţii acesteia.
• Se autorizează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor să facă schimb de date cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene, prin obţinerea, respectiv furnizarea datelor necesare, în scopul verificării, înaintea înmatriculării unui vehicul, a statutului legal al acestuia în statul în care a fost înmatriculat anterior, în cazul în care există îndoieli asupra situaţiei reale sau juridice a vehiculului. Verificarea împreună cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene se poate realiza inclusiv prin utilizarea unei platforme informatice în scopul facilitării schimbului de informaţii.
Modificări privind înmatricularea vehiculelor utilizate pe drumurile publice
19 august 2017
- citeşte totul despre:
- guvern,
- ordonanta,
- circulatie,
- autovehicule,
- drum public,
- suspendare
(459 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Probleme de scurgere la noul VW Golf
(6 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
324 vizualizări
Un automobil zburător, care costă peste 1,2 milioane de dolari, prezentat în premieră la Monaco
(23 aprilie 2017)
538 vizualizări
Era diesel se apropie de sfârşit
(25 decembrie 2017)
947 vizualizări
Merkel îndeamnă companiile auto să angajeze imigranţi extracomunitari
(18 septembrie 2015)
366 vizualizări
Criza a afectat puternic dealerii auto
(8 decembrie 2014)
79 vizualizări
10 ani de la lansarea Logan
(19 iunie 2014)
132 vizualizări
Sute de maşini au fost găsite în trafic cu probleme tehnice, 11 autovehicule ale căror sisteme de frânare şi direcţie erau defecte au fost retrase din circulaţie
(14 mai 2017)
540 vizualizări
Noi modificări privind cartea de identitate a maşinii
(10 octombrie 2017)
1037 vizualizări
Dacia, record de vânzari în 2015
(18 ianuarie 2016)
511 vizualizări
Noul BMW Seria 1 a fost prezentat în România
(13 mai 2015)
104 vizualizări
Plafonul maxim plătit de autorităţi pentru autoturisme ecologice a fost majorat la 35.000 de euro, aproape dublu faţă de cel stabilit iniţial
(24 martie 2018)
241 vizualizări
Noul Mercedes-Benz S-Klasse la laudă cu 24 de versiuni
(29 iulie 2017)
399 vizualizări
Maşinile viitorului vor fi maşini fără şofer?
(11 februarie 2015)
160 vizualizări
Jaguar ar putea produce o compactă cu tracţiune-faţă
(14 august 2013 - Alex POLICALĂ)
102 vizualizări
Creştere spectaculoasă a vânzărilor de maşini electrice şi hibride, în primele 9 luni din 2015
(19 octombrie 2015)
66 vizualizări
BMW şi Toyota, împreună pentru construcţia unei maşini sport
(1 ianuarie 2014)
151 vizualizări
DIESELGATE: Proprietarii de Volkswagen îşi pot verifica ONLINE maşinile
(7 octombrie 2015)
464 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























