Compania americană Uber, care le pune la dispoziţie utilizatorilor de smartphone-uri un serviciu alternativ celui de taxi, va fi nevoită să îşi înceteze operaţiunile în toate oraşele din Italia în care activează ca urmare a unei hotărâri date de instanţa locală, potrivit TechCrunch.
Autorităţile italiene acuză compania americană de competiţie neloială în raport cu şoferii de taxi. Mai exact, acestea susţin că Uber este o companie de transport care nu respectă legile transportului de persoane, tarífele nefiind stabilite de autoritatea de transport. Acesta a fost de altfel principalul motiv pentru care asociaţiile de taximetrişti s-au revoltat, dat fiind că ei nu pot modifica tarifele practicate. Uber are zece zile la dispoziţie pentru sistarea completă a activităţii din Italia şi îi este interzis să mai deruleze orice campanie de publicitate.
În cazul în care nu se va încadra în termen şi va continua să opereze pe teritoriul Italiei, compania va trebui să plătească 10.000 euro pe zi. Reprezentanţii Uber au declarat, citaţi de cotidianul local La Republica, că vor contesta decizia în instanţă, menţionând că legea de transport de persoane din Italia este învechită şi că nu este spre beneficiul italienilor.
Uber, prezent în România de doi ani, s-a confruntat de asemenea cu proteste din partea taximetriştilor, în special atunci când a lansat serviciul la Cluj-Napoca. Curtea de Apel Cluj a respins însă cererea de încetare a activităţii Uber în Cluj-Napoca, susţinând că firma americană administrează o platformă tehnologică şi nu activităţi de transport de persoane.
În Bucureşti, viceprimarul general al municipiului, Aurelian Bădulescu, a declarat că Uber este „o activitate neautorizată“, care încalcă legea taximetriei şi hotărârea Consiliului General al Muncipiului Bucureşti.
Pe piaţa lcoală Uber are în prezent câteva mii de şoferi-parteneri, care au libertate deplină în alegerea programului. România este a doua piaţă din Europa Centrală şi de Est ca importanţă pentru Uber, după Polonia, iar potenţialul local de dezvoltare este uriaş, aplicaţia mizând pe un milion de utilizatori în unu-doi ani, a declarat Nicoleta Schroeder, general manager Uber România, invitată la ZF Live. Potrivit reprezentantei Uber, ar putea însă dura mai mulţi ani până când legislaţia va fi actualizată.
O ţară europeană interzice Uber
10 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- uber,
- smartphone,
- taxi,
- orase,
- autoritati
(629 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Slovacii au inventat maşina care zboară: Aeromobilul va fi lansat în 20 aprilie
(20 aprilie 2017)
628 vizualizări
Ferrari ar putea mări producţia la 10.000 unităţi anual
(14 septembrie 2014)
98 vizualizări
Preşedintele ACAROM: Cei care dau înapoi kilometrajul maşinilor trebuie să răspundă penal!
(21 ianuarie 2016)
73 vizualizări
Care sunt prevederile Euro 7 pentru maşinile pe benzină şi motorină: când intră în vigoare
(13 octombrie 2022)
66 vizualizări
Obiceiuri periculoase care pot afecta funcţionarea maşinii
(19 ianuarie 2020)
968 vizualizări
Trucuri pentru reducerea consumului
(17 noiembrie 2015)
286 vizualizări
BMW recheamă 324.000 de vehicule diesel în Europa din cauza unei deficienţe tehnice
(9 august 2018)
93 vizualizări
Uzina Ford de la Craiova va angaja 976 de persoane pentru producţia noului model EcoSport
(8 aprilie 2017)
46 vizualizări
Mitsubishi Outlander Facelift, disponibil în România de luna aceasta
(4 aprilie 2014)
140 vizualizări
Cauciucuri de iarnă 2021. Când devin obligatorii pe drumurile publice şi care e amenda pentru lipsa lor
(29 octombrie 2021)
229 vizualizări
Infiniti Q80 Inspiration: Primele imagini ale noului concept de lux
(2 octombrie 2014)
85 vizualizări
Cadillacul decapotabil al fostului lider argentinian Juan Domingo Peron, piesă de muzeu
(2 februarie 2018)
419 vizualizări
Cum se va calcula noua taxă auto, în vigoare din 2019
(8 septembrie 2018)
351 vizualizări
Şoferii agresivi vor fi trimişi la psiholog
(19 decembrie 2017)
216 vizualizări
Dacia a înregistrat cea mai mare creştere a vânzărilor auto din UE
(19 martie 2014)
92 vizualizări
Toyota, prima companie din lume care a reuşit să vândă 10 milioane de vehicule într-un singur an
(24 aprilie 2014)
54 vizualizări
Ce maşini electrice cumpără românii?
(7 februarie 2017)
130 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026
























