Nissan va oferi pe lista de opţionale şi un sistem care îi permite crossover-ului să ruleze autonom.
Odată cu faceliftul aplicat lui Qashqai, clienţii Nissan se vor putea bucura de o funcţie de rulare autonomă, denumită Piloted Drive 1.0. Este acelaşi sistem pe care începem să îl vedem şi în segmentul premium, în cazul celor de la Audi sau Mercedes.
Piloted Drive îi va permite şoferului să încredinţeze funcţiile maşinii unui cumul de senzori şi camere care păstrează banda de rulare, viteza de deplasare şi distanţa faţă de cel din faţă. Funcţia va putea fi folosită în traficul aglomerat pe autostradă. Nissan Qashqai va fi primul model Nissan care va oferi această tehnologie şi primul SUV compact din lume capabil să se conducă singur.
Sute de ore de testare şi o mulţime de senzori se asigură că maşina recunoaşte corect împrejurimile, iar şoferul scapă de grija comenzilor în traficul aglomerat. Nissan promite că până în 2020 va lansa o gamă completă de maşini cu funcţie autonomă, inclusiv vehicule capabile să navigheze singure prin oraş.
În următorii patru ani vom vedea maşini care pot schimba singure banda de rulare şi chiar pot negocia singure situaţiile periculoase, evitându-le. Sfârşitul deceniului va găsi maşinile Nissan navigând singure prin intersecţiile aglomerate ale oraşelor din Europa. Tehnologia va fi instalată pe maşini de volum şi va fi accesibilă publicului larg.