Peste 19.500 de tichete, din cele 25.000 puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice în acest an în cadrul programului Rabla, au fost rezervate până în prezent, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează programul.

AFM anunţă de asemenea închiderea unei noi etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice pentru Rabla 2015.

Până în prezent, au fost analizate 1.609 dosare din cele 2.215 depuse la AFM de persoanele juridice şi instituţiile publice, dintre care 817 dosare au fost acceptate, pentru 2.488 de autovehicule, şi 808 dosare au fost respinse.

Firmele, instituţiile şi reprezentanţii profesiilor liberale interesaţi să participe la programul Rabla pot depune dosarele de finanţare la sediul AFM până pe 30 octombrie 2015.

Pe lista beneficiarilor persoane juridice se regăsesc, printre alţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care a rezervat peste 120 de tichete, MAI - Direcţia Generală Logistică - 77 de tichete, Garda de Mediu - 63 de tichete - şi Senatul României - 61 de tichete.

Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice care au fost acceptate în program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului.

Anul acesta, în cadrul programului Rabla, au fost emise 25.000 de tichete (20.000 pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice), prin care, în schimbul casării unei maşini mai vechi de 8 ani se obţine o reducere de 6.500 de lei la cumpărarea uneia noi.

Persoanele juridice trebuie să depună un dosar la AFM pentru a beneficia de program, în timp ce personele fizice se înscriu direct la dealer-ul auto dorit, iar tichetele sunt alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.

De asemenea, sunt disponibile trei variante de eco-bonus pentru achiziţia unui autoturism cât mai nepoluant. Astfel, valoarea eco-bonusurilor este următoarea: 750 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) şi 2.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri, cu menţiunea că aceasta se poate realiza numai între un eco-bonus de 750 de lei şi unul din celelalte două categorii.