La începutul acestui an, o publicaţie internaţională a realizat o randare cu viitoarea generaţie a lui Dacia Duster, iar acum avem informaţii noi despre viitorul Duster. Conform colegilor germani din cadrul publicaţiei Auto Bild, noul Duster va debuta în 2017, urmând ca producţia să înceapă la jumătatea aceluiaşi an.

La nivel estetic, noua Dacia Duster va sosi cu blocuri optice noi, cu lumini de ceaţă îmbunătăţite şi cu protecţii suplimentare modificate. În ceea ce priveşte dimensiunea, Duster va creşte până la 4,5 metri, astfel încât va avea dimensiuni mai mari decât Nissan Qashqai şi noul Renault Kadjar. Ca şi generaţia actuală, Duster va fi disponibil atât cu tracţiune faţă, cât şi cu tracţiune integrală. Motorizările vor fi de cilindree mică, orientate spre eficienţă, iar confortul trenului de rulare va fi foarte apreciat. Încă nu există informaţii despre posibilitatea de a fi oferită o cutie automată.

În dreptul capitolului preţ, nemţii se aşteaptă ca versiunea entry-level a lui Duster să plece de la mai puţin de 12.000 de euro cu TVA inclus.