Consilierii judeţeni prahoveni  au votat, marţi, revocarea din funcţie a doi dintre membrii comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, respectiv un psiholog şi un asistent social, cele două persoane revocate fiind cercetate pentru fapte penale.

A fost revocată din funcţie Ioana Borcan, psiholog, arestată preventiv în urmă cu mai puţin de două săptămâni, într-un dosar instrumentat de DNA, care o acuză de comiterea mai multor fapte de corupţie. Ioana Borcan a fost ridicată de către procurorii DNA şi arestată preventiv în 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată. În acelaşi dosar a fost reţinută şi arestată preventiv o altă persoană, asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Tot în acelaşi dosar este arestată preventiv fosta preşedintă a comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, medicul Viorica Oniga.

Cel de-al doilea membru al comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova revocat marţi din funcţie este Ştefania Simona Baroian, de profesie asistent social, trimisă în judecată pentru conflict de interese, procesul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Potrivit secretarului Consiliului Judeţean Prahova, Mihail Pavel, Ştefania Baroian a fost revocată din funcţie pe motiv că a fost trimisă în judecată sub acuzaţia de conflict de interese, după ce a semnat eliberarea unui certificat de handicap al cărui beneficiar este soţul său. Procesul se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, iar la primul termen inculpata a cerut o amânare pentru lipsă de apărare, iar la termenul al doilea avocatul său nu s-a putut prezenta la proces. Un nou termen din acest dosar a fost stabilit pentru data de 26 septembrie.

Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Prahova este formată din cinci persoane, respectiv preşedintele, care este medic angajat al DGASPC Prahova, şi patru membri, între care un medic angajat al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, un psiholog, un asistent social şi un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în beneficiul persoanelor cu handicap.