Poliţiştii prahoveni au fost în alertă, marţi seară, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că a fost amplasată o bombă în zona rafinăriei LukOil Ploieşti.
În urma anunţului, mai multe echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, ISU Prahova şi ale Serviciului de Ambulanţă s-au deplasat la faţa locului.
„În această seară, am fost sesizaţi prin apel 112 de un bărbat că în cadrul unui obiectiv de pe raza municipiului Ploieşti a fost amplasată o bombă. A fost constituită grupa operativă care a desfăşurat activităţi specifice. Apelantul a fost identificat, stabilindu-se că cele sesizate nu sunt reale”, a precizat IPJ Prahova.
Ulterior, IPJ Prahova a revenit cu completări.
“În jurul orelor 19:45 am fost sesizaţi cu privire la amplasarea unei bombe în incinta unei rafinării de pe raza municipiului Ploieşti. S-a constituit grupa operativă formată din aproximativ 60 de poliţişti, coordonaţi de adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar şef Ginel Preda, inclusiv echipa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale.
În urma verificărilor efectuate, în mai puţin de 30 de minute de la ora apelului, a fost identificat apelantul, un bărbat de 59 de ani, care a recunoscut că a iniţiat apelul şi că a fost o alarmă falsă. Faţă de acesta urmează a se lua măsurile legale.”, a mai anunţat sursa citată
Alarmă falsă cu bombă la Lukoil Ploieşti
14 ianuarie 2020
(168 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bilete de autobuz cumpărate prin SMS
(25 iulie 2013 - Cristina IANCU)
384 vizualizări
Avarie la conducta de gaze a unui bloc de pe Şoseaua Vestului. Pompierii asigură zona
(11 noiembrie 2016)
370 vizualizări
Informare meteo de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în Prahova.
(7 iunie 2021)
41 vizualizări
Viceprimarul comunei Brebu declarat incompatibil de către ANI!
(25 iulie 2014)
257 vizualizări
Sindicaliştii din transporturi ameninţă cu greva generală
(5 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
205 vizualizări
Mobilizare totală a structurilor MAI în Prahova, pentru alegerile europarlamentare
(25 mai 2014)
100 vizualizări
Comisia de circulaţie a stabilit: se refac marcajele în zona Sud-Pantelimon şi pe Bulevardul Republicii- ieşirea spre Mc Donalds!
(24 decembrie 2015)
1399 vizualizări
Prahovean scos teafăr de către pompieri dintr-o fântână unde a alunecat în timp ce încerca să o cureţe
(2 martie 2017)
319 vizualizări
Percheziţii de amploare în Prahova şi alte 15 judeţe la persoane care minţeau că fac mobilă pe comandă
(28 martie 2023)
278 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de tâlhărie
(17 ianuarie 2018)
566 vizualizări
Ploieştiul şi-ar putea recăpăta frumuseţea interbelică
(26 august 2013 - Alex POLICALĂ)
1295 vizualizări
Accident mortal la Poseşti, în Prahova
(17 iulie 2018)
507 vizualizări
De ce este secret contractul cu Bergenbier? Ce afaceri ascunde primarul Adrian Dobre?
(30 septembrie 2017 - Cristina IANCU)
1492 vizualizări
Ploieştiul are o nouă conducere locală LIVE TEXT
(23 iunie 2016)
470 vizualizări
Modificare de program pentru traseul 39/39barat
(30 mai 2014)
10352 vizualizări
Percheziţii, luni dimineaţă, la contrabandişti din Prahova, Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti
(18 martie 2019)
59 vizualizări
Percheziţii, inclusiv în Prahova, la persoane care au colectat medicamente de pe piaţa neagră şi le-au livrat în mai multe state
(10 mai 2016)
366 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























