Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au efectuat 6 percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni de trafic de minori. 6 mandate de executare au fost puse în aplicare.
În dimineaţa zilei de miercuri, 26 septembrie, poliţişti din cadrul B.C.C.O Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 6 percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. 5 descinderi au avut loc la locaţii din municipiul Ploieşti, iar una în comuna Valea Călugărească.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în cursul acestui an, cele 6 persoane bănuite ar fi recrutat două minore, pe care le-ar fi exploatat sexual în apartamente din municipiul Ploieşti.
De la locaţiile unde au avut loc percheziţiile, poliţiştii au ridicat mai multe telefoane mobile, laptopuri, 700 de lei, precum şi alte bunuri, în vederea continuării crecetărilor. Totodată, au indisponibilizat şi un autoturism, pentru a fi instituite asupra acestuia de măsuri asigurătorii.
6 mandate de aducere au fost puse în executare, persoanele depistate fiind aduse la sediul unităţii de parchet, în vederea audierii.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Buzău şi Dâmboviţa. La percheziţii au participat jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploieşti.
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de trafic de minore
27 septembrie 2018
- citeşte totul despre:
- politisti,
- ploiesti,
- perchezitii,
- trafic,
- minore
(93 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ploieştiul în SCENARIUL ROŞU COVID. A fost depăşită rata de 3 cazuri la 1.000 de locuitori!
(27 septembrie 2021)
665 vizualizări
Dacă nu a fost bun la Ariceştii Rahtivani, este excelent pentru Ploieşti. Cine este noul secretar al Primăriei!
(20 septembrie 2017)
1382 vizualizări
Avarie la conducta de gaze a unui bloc de pe Şoseaua Vestului. Pompierii asigură zona
(11 noiembrie 2016)
371 vizualizări
Ce se întâmplă cu marile şantiere din Ploieşti?
(20 iunie 2015)
543 vizualizări
Cod galben de polei în 31 de judeţe, inclusiv Prahova. Ninsori viscolite la munte
(12 ianuarie 2017)
140 vizualizări
Tânăra de 36 de ani din Ploieşti, dată dispărută de soţul său, a fost găsită moartă într-o clădire abandonată
(15 martie 2022)
807 vizualizări
Victima unui accident rutier din Prahova, preluată de elicopterul SMURD
(17 octombrie 2017)
1041 vizualizări
Sinaia inaugurează cel de al doilea tronson de telegondolă
(9 februarie 2016)
455 vizualizări
Razie în piaţa de legume de la Puchenii Mari. Sapte tone de fructe şi legume, confiscate
(31 august 2019)
1618 vizualizări
Cererea de majorare a tarifului la salubritate nu este în interesul ploieştenilor
(17 ianuarie 2014)
147 vizualizări
O ursoaică şi puiul ei, la plimbare prin Azuga
(18 martie 2021)
397 vizualizări
Accident pe DJ720, la Călineşti
(26 mai 2019)
66 vizualizări
Campania electorală pentru alegerile parţiale din 11 iunie a început sâmbătă
(27 mai 2017)
316 vizualizări
Rafalele au lăsat fără energie electrică aproape 1.200 de consumatori din Prahova
(24 martie 2020)
86 vizualizări
Turişti rămaşi blocaţi în Bucegi din cauza viscolului
(18 martie 2018)
223 vizualizări
Ploieştiul fără viceprimar! Magdalena Trofin demisă de consilierii locali
(30 august 2022)
369 vizualizări
Senatorul Radu Oprea: Sunt îngrijorat de viitorul preţ al gigacaloriei la Ploieşti
(18 iunie 2021)
143 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























