După ce au apărut sesizări legate de nereguli în ziua votului la Podenii Noi, reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean infirmă existenţa unei fraude electorale.

Reclamaţiile arătau că primarul a transportat cetăţeni ai comunei la secţiile de vot cu maşina Poliţiei Locale. În urma verificărilor efectuate de autorităţi, cetăţenii au declarat că nu au fost influenţaţi să voteze cu anumite formaţiuni politice.

Totuşi poliţiştii au declanşat cercetări privind suspiciunea infracţiunii de „delapidare“, deoarece primarul a folosit autoturismul unei instituţii în alte scopuri decât cele reglementate în lege, spun reprezentanţii BEJ Prahova.