Avocatul George Dumitru, în vârstă de 36 de ani, a ales să-şi pună capăt zilelor în data de 19 mai 2014, zi în care au fost reţinuţi cei patru judecători sindici de la Tribunalul Bucureşti, actualmente aflaţi în stare de arest preventiv, acuzaţi de luare de mită în formă continuată.
A apărut şi o posibilă explicaţie pentru gestul lui George Dumitru, avocatul lui Dan Adamescu, de a se sinucide. Iar aceasta se regăseşte în cuprinsul încheierii prin care judecătoarea Raluca Elena Costache de la Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a judecătorilor Mircea Moldovan, Elena Roventa, Ion Stanciu şi Sorin Ciprian Viziru de la Secţia a VII-a Tribunalului Bucureşti.
Avocatul lui Adamescu ştia foarte bine ce este în acest dosar. De altfel, chiar el însuşi a fost un pion folosit de afaceristul Adamescu, aşa cum reiese din încheierea de arestare, pentru camuflarea mitei destinate judecătorilor. De altfel, Dumitru a recunoscut implicarea sa în circuitul spăgii, ceea ce ar fi putut duce oricând inculparea sa pentru complicitate la dare de mită. Totodată, este foarte posibil ca avocatul să fi avut mustrări de conştiinţă, în condiţiile în care prin recunoaşterea faptelor a contribuit la arestarea celor patru judecători şi învinuirea clientului său.
Reamintim că magnatul Dan Grigore Adamescu este implicat într-un uriaş dosar penal având ca obiect dare de mită la judecătorii sindici pentru că aceştia să îl „ajute” în rezolvarea problemelor firmelor sale, aflate actualmente într-un colaps financiar, prin numirea unor practicieni în insolvenţă agreeaţi de Adamescu şi pe care acesta, în mod direct sau indirect îi controla prin sumele de bani oferite. În acest mod, multe din firmele lui Adamescu au beneficiat de un tratament preferenţial din partea judecătorilor arestaţi, tratament menit să-i aducă avantaje în dauna celorlalţi creditori. Printre firmele implicate în acest dosar se află şi fosta firmă ploieşteană Baumeister, achiziţionată de Adamescu şi mutată la Bucureşti, precum şi clubul de fotbal Oţelul Galaţi, devenit „jucăria” lui Adamescu prin preluare şi devalizat la câteva zile de suma de aproximativ patru milioane euro aflată în conturile clubului.
Avocatul magnatului Dan Grigore Adamescu s-a sinucis!
23 mai 2014
(332 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Peste 29.500 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional!2.680 în Prahova
(9 octombrie 2018)
71 vizualizări
Locurile de munca vacante in Ploieşti
(20 iunie 2014)
2250 vizualizări
Un baron local greu de demis!
(22 februarie 2014)
136 vizualizări
Alegeri parlamentare 2016. Prezenţa la vot ora 12.00, în Prahova
(11 decembrie 2016)
287 vizualizări
Adevărul despre baza de antenament de la Crângul lui Bot! De ce nu poate fi acordat terenul, Petrolului Ploieşti!
(5 noiembrie 2017 - Cristina IANCU)
1954 vizualizări
Consilier local din Câmpina, declarat incompatibil de către ANI
(2 martie 2015)
357 vizualizări
Confruntarea Băsescu-Geoană, reinterpretată la Ploieşti! Volosevici pus la colţ de Simona Popescu, pe tema termiei!
(29 iulie 2022 - Cristina IANCU)
2082 vizualizări
Şi se jură că nu fură...Şofer TCE prins la furat de motorină FOTO/VIDEO
(14 ianuarie 2018)
1643 vizualizări
Percheziţii în Prahova, într-un dosar de activităţi ilegale în domeniul silvic
(27 iulie 2017)
205 vizualizări
Tentativă de vot multiplu, la Vălenii de Munte
(5 iunie 2016)
174 vizualizări
Viceprimarul Ganea,mesaj pentru primarul Dobre şi consilierul Prună: Lăsaţi politica şi hai să ne ocupăm de Ploieşti!
(16 iulie 2018)
776 vizualizări
Ploieştenii au depus aproape 5000 de cereri pentru acordarea subvenţiei la încălzire
(13 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
229 vizualizări
EXCLUSIV/ Primăria Ploieşti a primit aprobarea pentru accesarea creditului. Mai vorbeşte cineva despre falimentul municipalităţii?
(26 mai 2016)
410 vizualizări
VIDEO: Noul subprefect, Mădălina Lupea, a fost investit oficial
(7 august 2014 - Alex POLICALĂ)
1060 vizualizări
Pasajele din Bariera Bucureşti, abandonate de administraţia Volosevici
(18 iunie 2021)
194 vizualizări
Pregătiri pentru sezonul... de schi!
(12 iulie 2014 - Răzvan BUNEA)
487 vizualizări
Cinci persoane, între care doi minori, reţinute în Prahova, pentru înşelăciuni prin metoda "Accidentul"
(22 decembrie 2017)
605 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























