Ploieştiul va fi gazda unui pelerinaj organizat sâmbătă, 12 aprilie, înainte de Sărbătoarea Floriilor. Sărbătoarea marchează intrarea Domnului în Ierusalim.
Organizatorul evenimentului este Protoieria Ploieşti, iar participanţii vor pleca de la Biserica Sfântul Gheorghe de pe Bulevardul Independenţei, vor trece pe lângă Catedrala Sfântul Ioan, cu o scurtă oprire şi vor parcurge Bulevardul Republicii până la intersecţia de la Caraiman. De aici, coloana va face dreapta pe Strada Andrei Mureşanu până la biserica Sfântul Apostol Andrei, unde va avea loc o ceremonie religioasă. Aici va fi ultimul popas al procesiunii, unde se vor sfinţi icoanele credincioşilor.
Evenimentul, anunţat autorităţilor locale, este programat să se deruleze între orele 16-18. Reprezentanţii Poliţiei Locale se aşteaptă să participe aproape 2000 de ploieşteni, la această procesiune.