Poliţiştii structurilor de investigaţii criminale, ordine publică şi rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti desfăşoară o razie în Ploieşti şi în două localităţi prahovene.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti vor pune în executare nouă mandate de percheziţie domiciliară, pentru documentarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt din societăţi comerciale şi din auto şi viol.

Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.