Moment cel puţin penibil în şedinţa de vineri a legislativului ploieştean, subiectul reprezentandu-l tânărul consilier local USR, Mihai Tonsciuc .
Adresandu-se acestuia, consilierul local social democrat George Botez, i-a reproşat că a “intoxicat” conducerea judeţeană a USR cu minciuni despre activitatea sa. Concret, Botez i-a reprosat lui Tonsciuc că şi-ar fi arogat conducerea unei comisii juridice ce ar fi avut loc cu o zi înainte, în condiţiile în care Botez este preşedintele comisiei.
Cu o zi înainte de şedinţa de consiliu local a avut loc o şedinţă reunită a comisiilor de specialitate numărul 3 ( utilităţi ) şi 7 ( juridică ) în care s-au dezbătut problemele legate de contractul de salubrizare. Şedinţa a fost condusă de Botez, pentru ca, la câteva ore după această şedinţă, deputatul USR Mihai Politeanu, într-o scrisoare deschisă adresată primarului şi consiliului local, să se fălească cu şedinţa condusă de …… Tonsciuc !
Evident, Tonsciuc nu a avut nicio replică, dandu-şi seama de penibilul situaţiei în care se afla şi asta nu neapărat pe măna sa ci pe a şefului său de partid.