Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, în Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar care vizează persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi efectuarea, fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive.

 

Acţiunea a fost derulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti. 15 percheziţii au fost efectuate astăzi, iar 65 de persoane au fost conduse la audieri, au transmis anchetatorii DIICOT.

 

“Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că membrii grupării ar fi comercializat cantităţi importante de canabis, comprimate ecstay, cocaină şi produse cu efecte psihoactive către consumatori din Prahova şi Dâmboviţa, până în prezent fiind stabilite 50 de persoane care s-ar fi aprovizionat cu droguri pentru consum, de la membrii grupării”, informează şi IJP Prahova.

 

Persoanele vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, pentru audieri, urmând să fie dispuse măsurile legale.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar la acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.

 

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

 

 

Sursa: www.actualitateaprahoveana.ro