Deşi sindicatele au fost ferme în solicitarea de a creşte salariul minim pe economie cu 100 de lei începând cu anul 2021, guvernul Catu nu a fost receptiv la o astfel de solicitare, apreciind că suma de 41 de lei în valoare netă este suficientă pentru acoperirea diferenţelor rezultate din creşterea preturilor şi tarifelor la produsele şi serviciile de bază.
După întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor, ministrul muncii, Raluca Turcanu a declarat : “Am explicat din nou care au fost raţiunile în baza cărora am ajuns la această majorare a salariului minim de 3,1%, în valoare brută de 70 de lei, în condiţiile în care existau două propuneri extreme: îngheţarea salariului minim şi a avea un moratoriu în care să nu se mai realizeze niciun fel de majorare a salariului minim şi propunerea sindicatelor de a avea o majorare de peste 7%, nesustenabilă”.
Reprezentanţii sindicatelor au anunţat că vor declanşa forme de protest la nivel national faţă de decizia luată de guvern.