Joaca cu petardele nu mai este o joacă. Poliţiştii prahoveni au confiscat 1.225 articole pirotehnice şi au întocmit acte premergătoare infracţiunii de folosire şi deţinere de obiecte pirotehnice interzise.
În plus, poliţişti secţiei 1 din Ploieşti au organizat o razie în zona Halelor Centrale pentru depistarea comercianţilor de petarde. Au fost legitimate 28 de persoane şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.700 lei. De asemenea, au fost constatate două infracţiuni şi au fost confiscate mai multe bunuri. Acţiunile vor fi continuate prin controale la societăţile care desfăşoară comerţ autorizat cu articole pirotehnice.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. De asemenea, comercializarea de articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1 destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.