Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unitate sanitară aflată într-o situaţie dificilă ca urmare a supraaglomerării şi lipsei de personal, are un nou manager, în persoana medicului Bogdan Nica, fost director al Direcţiei de Sănătate Publică.

 

Anunţul oficial privind numirea lui Bogdan Nica în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean Ploieşti a fost făcut pe Facebook de către noul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

 

”Aştept de la Bogdan Nica să fie un manager de criză eficient, care să organizeze activitatea spitalului pentru a răspunde nevoilor pacienţilor din judeţ în contextul evoluţiilor alarmante legate de pandemia de coronavirus. De astăzi înainte, este obligaţia acestuia să instituie proceduri, să îşi planifice activitatea şi să solicite resurse pentru ca Spitalul să funcţioneze în cele mai bune condiţii”, a anunţat şeful CJ Prahova pe reţeaua de socializare.

 

Bogdan Nica este membru PNL şi a deţinut mai multe funcţii publice, inclusiv pe cea de director al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova. Fostul manager al spitalului Marius Niculescu, cunoscut drept un apropiat al PSD, şi-a încheiat recent contractul de management.

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti se află de mai multe luni într-o situaţie dificilă.

La sfârşitul lunii august, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe Ploieşti au trimis o scrisoare DSP Prahova prin care aduceau la cunoştinţă situaţia „explozivă” a UPU, cauzată de lipsa de personal, lipsa de echipamente medicale, coroborate cu numărul mare de pacienţi suspecţi de COVID-19, dar şi cu alte patologii.

 

Medicii susţineau că pacienţii era nevoiţi să aştepte până la 48 de ore pentru stabilirea unui diagnostic, adunându-se peste 70 de bolnavi de COVID-19 împreună cu suspecţi de a fi contractat virusul SARS-CoV-2 într-un spaţiu destinat unui număr de trei ori mai mic de persoane.

 

Luna aceasta, mai mulţi pacienţi cu COVID-19, care aveau nevoie de îngrijiri în terapie intensivă, au fost trimişi la unitatea mobilă de la Ploieşti, administrată de Spitalul Judeţean, pentru a se constata că aceasta nu este funcţională. Unitatea fusese scoasă din uz cu câteva săptămâni înainte, după ce sistemul de ventilaţie s-a defectat, însă şi după repararea acestuia nu a fost redată circuitului medical, deşi judeţul se confruntă cu o lipsă acută de locuri de ATI pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. Conducerea spitalului a susţinut că nu există medici ATI care să deservească unitatea mobilă, în timp ce Raed Arafat a afirmat că au fost detaşaţi medici la Ploieşti.

 

Totodată, în mai multe secţii ale spitalului au izbucnit, în ultimele săptămâni, focare de COVID-19, situaţia fiind constatată inclusiv în secţii exterioare, în care nu funcţionează nici cea de boli infecţioase, care primeşte bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2, nici în clădirea în care funcţionează UPU, unde se prezintă cazurile suspecte de a fi contractat noul coronavirus.

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni seară, că sunt mai multe probleme identificate la Spitalul Judeţan din Ploieşti, unde situaţia nu a fost gestionată corespunzător, şis-a discutat cu noua conducere a Consiliul Judeţean Prahova, ordonatorul de credite al spitalului, pentru schimbarea managementului.

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro