Ieri seară, în jurul orelor 22:00, jandarmi din cadrul Grupării Mobile Ploieşti, aflaţi în serviciul de patrulare în zona de sud a oraşului, au depistat 2 persoane cu vârsta de 21, respectiv 30 de ani având dispusă măsura arestului la domiciliu.
Cei 2 bărbaţi fac parte dintr-un grup de 7 persoane care au fost legitimate de forţele ordine întrucât circulau cu un mijloc de transport în comun fără portul măştii de protecţie.
În urma legitimării persoanelor şi efectuării controlului corporal preventiv, s-au găsit asupra unui tânăr de 18 ani, 2 cuţite cu lungimea de aprox. 20 cm, jandarmii întocmind în acest sens acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “port sau folosire fără drept de obiecte periculoase” prevăzute la art. 372 din Codul Penal.
Totodată au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19. (art.65 lit.h)
În final, 3 persoane au fost conduse la sediul secţiei de poliţie pentru luarea măsurilor legale.