Circulaţia pe podul de la ieşirea din Ploieşti spre DN72 a fost reluată sâmbătă dimineaţă, la aproximativ două săptămâni de la debutul lucrărilor.

Podul a fost închis din cauza unor lucrări de reparaţii ample, constructorii înlocuind şi rosturile de dilataţie care erau distruse total.

Anunţul redeschiderii circulaţiei a fost făcut de viceprimarul Cristian Ganea,  într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook.

"Lucrările de reparaţii ale podului de la ieşirea din Ploieşti spre DN72 sunt gata!
În această dimineaţă a fost reluată circulaţia autovehiculelor.
Drum bun!",
a scris viceprimarul.