31 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în Prahova în perioada 12.02-18.02.2018.
Conform informaţiilor furnizate de DSP Prahova, 8 cazuri reprezintă confirmarea unor suspiciuni din săptămâna anterioară, iar 23 de cazuri sunt nou confirmate, 5 cazuri fiind înregistrate la persoane vaccinate, iar 18 la nevaccinaţi.
Sursa citată informează că, 4 cazuri au fost înregistratre la copii cu vârsta sub 1 an, 7 la copii între 1 şi 6 ani, 5 la categoria de vârstă 7-14 ani, iar două cazuri la categoria de vârstă peste 15 ani
Situatia pe grupe de varsta pentru cazurile vaccinate este urmatoarea: 1-6 ani - 2 cazuri, 7-14 ani -2 cazuri, 15 ani - un caz
Conform CNSCBT, numarul total de cazuri confirmate cu rujeola in Romania raportate pana la data de 16.02.2018 este 10 836 din care 38 de decese. In saptamana 12.02. - 16.02.2018 au fost raportate inca 87 de cazuri nou confirmate in 9 judete si in municipiul Bucuresti.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din 4 persoane care fac rujeolă 1 are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală.
Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. În România 9 din 10 părinţi îşi vaccinează copiii.