6912 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu din Prahova sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Alţi 198 de prahoveni sunt în carantină instituţionalizată se află, în prezent, 198 de persoane.
În vederea combaterii răspândirii noului coronavirus, dar şi a descurajării faptelor de natură contravenţională, înregistrate în acest context, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat seria de verificări atât în rândul persoanelor fizice, cât şi a agenţilor economici.
În cursul zilei de sâmbătă, 28 martie, au fost controlate aproape 6900 de persoane aflate în auto-izolare şi 81 de agenţi economici.
În urma acestor demersuri au fost întocmite şase noi dosare de cercetare penală pentru şapte persoane, toate pentru încălcarea art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, şi au fost aplicate 436 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 394.400 lei. Toate au fost date de către lucrătorii MAI din Prahova pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în Ordonanţele Militare.
De la debutul epidemiei şi până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 51 de dosare de cercetare penală pentru 68 de persoane şi au aplicat 1499 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 1.360.000 lei.
Linia TELVERDE - 0800 800 358 este deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.3202020.
Coronavirus în Prahova: Aproape 7000 de persoane în izolare la domiciliu!
29 martie 2020
(684 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ISU a intervenit în mai multe localităţi din Prahova după furtuna de duminică dimineaţă
(24 august 2014 - Alex POLICALĂ)
314 vizualizări
FOTO Accident, sâmbătă dimineaţa, la Găgeni, pe DJ102
(25 mai 2019)
599 vizualizări
După ploi, au fost reactivate alunecările de teren în Prahova
(23 aprilie 2014 - Alex POLICALĂ)
260 vizualizări
Operaţiune de salvare în Munţii Bucegi. Patru turişti din Bucureşti s-au rătăcit pe un traseu nemarcat
(7 august 2018)
546 vizualizări
Ploieştenii au depus peste 17.000 de dosare pentru ajutorul de încălzire
(5 noiembrie 2014)
114 vizualizări
Jean de Chevigny: Noul hipodrom din Ploieşti: o mică bijuterie!
(13 decembrie 2015)
595 vizualizări
Blejnar a cerut o confruntare cu Gheorghe Ştefan şi Horaţiu Berdilă, care au depus mărturie împotriva sa în dosarul de trafic de influenţă
(10 decembrie 2016)
419 vizualizări
Câmpina: Doi medici şi trei asistente infectate cu COVID-19, aproximativ 70 de angajaţi ai spitalelor izolaţi la domiciliu!
(4 aprilie 2020)
556 vizualizări
Din nou despre autostrada Comarnic-Braşov
(7 septembrie 2014)
858 vizualizări
Un ploieştean infectat cu Covid a plecat din secţia specială a Spitalului Judeţean
(11 noiembrie 2020)
630 vizualizări
Rezultatele Concursului Naţional de Poezie „Iulia Hasdeu”
(8 noiembrie 2018)
563 vizualizări
Şapte kilograme de aur, confiscate de poliţiştii prahoveni
(1 aprilie 2015)
435 vizualizări
Consilierul judeţean Gheorghe Neaga cercetat în dosarul Liviu Luca
(22 februarie 2016)
1665 vizualizări
Milionarul care a dispărut de 4 ani în zona Cheia din Prahova. Familia oferă o recompensă uriaşă
(6 august 2019)
451 vizualizări
Accident grav pe DN1, între Azuga şi Buşteni
(11 august 2016)
4363 vizualizări
Protest la RATP: Sindicaliştii anunţă că nu mai intră în schimbul 2
(1 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
235 vizualizări
Giratoriul de lângă Ploieşti Shopping City trece de faza exproprierilor
(21 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
545 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























