Măsură ciudată a conducerii TCE în legătură cu preţurile noi ale abonamentelor în Ploieşti. Deşi se plânge că societatea este în colaps economic, conducerea TCE propune aleşilor tarife pentru abonamente care vor încuraja călătoriile frauduloase.

Astfel, preturile uriaşe ale abonamentelor (pentru buzunarul unui salariat plătit cu salariul minim pe economie) propuse de conducerea TCE vor fi destul de dificil de suportat de călători. Iar cum tariful unui bilet de suprataxă este mult mai mic decât cel al unui abonament, călătorii vor „uita” să cumpere abonamente sau bilete şi vor merge fraudulos.

Asta datorită faptului că biletul de suprataxă va costa 63 de lei, (dacă se plăteşte în 48 de ore- 31,5 lei) .

Conform anexelor proiectului de hotărâre privind noile tarife ale abonamentelor preţul unui abonament pe o singură linie va fi de 85 lei/luna, al unuia pe două trasee de 110 lei, iar al unui pe toate traseele de 122 lei/ lună. 

La aceste tarife, suntem convinşi că mulţi ploieşteni vor prefera varianta “cu naşul”, mai ales că echipele de control ale TCE nu merg niciodată pe anumite trasee (în special cele din zonele cu populaţie de etnie romă!) şi nici nu acţionează tot timpul zilei. La un calcul simplu, un călător prins fără bilet de două ori într-o lună va plăti doar 63 de lei şi nici măcar 85 de lei, atât cât costă un abonament lunar pe un traseu... Mai mult, amenzile acordate călătorilor frauduloşi nu intră în visteria TCE, ci merg la direct la bugetul local!

Şi abonamentele pentru elevi şi stundenţi vor fi mai scumpe. Astfel abonamentul pe un traseu va costa 42 de lei, cel pe toate traseele 55 de lei. Pentru elevi şi stundenţi, TCE nu a stabilit un preţ pentru abonamentul pe două trasee. (Vă reamintim că la Cluj, municipiu condus tot de un primar PNL, elevii au asigurat transport gratuit integral pe două trasee, la alegere)

 

TIPUL

TARIF SUPORTAT DE BENEFICIAR

(100%)

 

(lei cu TVA)

Bilete

Bilet simplu

2,00

Bilet dublu

4,00

Suprataxă

63,00

Abonamente:

 

Abonament pe 1 linie 7 zile

20,00

Abonament pe 2 linii 7 zile

25,00

Abonament pe toate liniile 7 zile

28,00

Abonament pe 1 linie lunar

85,00

Abonament pe 2 linii lunar

110,00

Abonament pe toate liniile lunar

122,00

Abonament nenominal agenţi economici

194,00

Abonament nenominal toate liniile 1 zi

4,00