Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să adopte o serie de măsuri radicale pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Accesul vizitatorilor va fi drastic restricţionat, unele surse vorbind chiar despre posibilitatea amânărăă şedinţei de vot pentru învestirea Guvernului Cîţu.

 

Centrul Internaţional de Conferinţe va analiza toate evenimentele programate să se desfăşoare în intervalul 9 martie - 31 martie, fie că sunt evenimente cu contracte comerciale sau cu titlu gratuit, pentru a se proceda în concordanţă cu informarea Grupului de Comunicare Strategică şi anume interzicerea evenimentelor la care se estimează participarea unui număr mai mare de 1000 de persoane.

 

Se va realiza şi o analiză de către persoane competenţe a prezenţei invitaţiilor la diverse evenimente aflate pe agenda parlamentară, astfel încât să participe strict persoanele a căror prezenţă este absolut necesară. Astfel, ar urma să fie decisă suspendarea vizitelor şi suspendarea programului de internship. De asemenea, registratura va funcţiona exclusiv online.

 

Un memorandum vizând aceste măsuri comune la Camera Deputaţilor şi Senat urmează să fie adoptat în şedinţa Biroului Permanente Reunite de la ora 14.