Un bancomat, situat în apropierea hotelului Bastion din apropierea Castelului Peleş din Sinaia, a fost aruncat în aer în noaptea de duminică spre luni!

“În această dimineaţă, în jurul orelor 04:00, am fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Sinaia, a avut loc o explozie la un bancomat amplasat lângă o unitate hotelieră.
La acest moment, o echipă operativă efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, clarificării stării de fapt şi identificării autorilor”, a informat IPJ Prahova.

Deocamdată nu se cunoaşte valoare prejudiciului, iar IJP Prahova nu a oferit alte informatii.

Este a doua oară în mai puţin de o lună când un bancomat aflat în apropierea unei unităţi hoteliere este aruncat în aer. În urmă cu mai puţin de două săptămâni, un incident similar a avut loc în staţiunea Poiana Braşov.

Vom reveni cu amănunte