UPDATE Pietonul în vârstă de 32 de ani, din comuna Teişani, a decedat marţi dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Accident grav, luni seară, în jurul orei 23.00, pe Centura de Est a Ploieştiului, pe sensul de mers Bucureşti-Braşov. Un pieton a fost lovit de un autobuz, care circula fără călători, pe podul de la Berceni

 

Conform IJP Prahova, bărbatul, în vârstă de aproximativ 35-40 ani, a fost găsit de echipajele de la Ambulanţă în stare de inconştienţă. Pietonul a fost resuscitat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

 

Din primele informaţii, acesta purta haine închise la culoare şi se deplasa pe marginea părţii carosabile, ceea ce l-a făcut greu de sesizat de către conducătorul auto.

 

Şoferul, în vârstă de 48 de ani, nu consumase alcool. Poliţiştii fac verificări pentru stabilirea identităţii pietonului.