Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 7 septembrie – 11 noiembrie 2019, cea de-a XVII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Iulia Haşdeu” – proiect cultural dedicat liceenilor (cursuri de zi) şi copiilor din România.
Pentru înscrierea în concurs se vor trimite: cinci poezii şi un C.V. (Times New Roman, 12, cu diacritice!), pe adresa de mail [email protected].
Data până la care se vor primi înscrieri în concurs este: 1 noiembrie 2019.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 11 noiembrie, în cadrul excursiei culturale organizate la Muzeul Memorial „B.P. Haşdeu” din Câmpina.
Obiectivele acestui proiect sunt: descoperirea şi promovarea tinerilor talentaţi în domeniul literaturii, încurajarea elevilor în demersul de a scrie poezii, menţinerea în atenţia publică a operelor personalităţilor culturii române, cum sunt B.P. Haşdeu şi Iulia Haşdeu.