Caz şocant în localitatea prahoveană Balta Doamnei! Un tânăr în vârstă de 27 ani cu probleme psihice şi-a înjunghiat părinţii, în urma unui conflict cu tatăl său.
Potrivit unor surse din rândul anchetei, cel care a anunţat poliţia a fost primarul comunei, după ce făptuitorul s-a dus şi i-a povestit ce a făcut!
Potrivit IPJ Prahova, în baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat faptul că tânărul, în urma unui conflict avut cu tatăl, care a degenerat, l-ar fi înjunghiat în spate pe acesta, cu ajutorul unui cuţit, iar pe mama sa ar fi tăiat-o la o mână (posibil uşor), după care a fugit.
Cele două victime sunt conştiente şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde medicul de gardă a opinat că nu le-a fost pusă viaţa în pericol.
Totodată, au fost constituite echipe operative de căutare a persoanei reclamate, autorul fiind depistat la scurt timp pe raza localităţii.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, iar tânărul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Voila.