Se împlinesc 4 ani de la dispariţia misterioasă, în zona Cheia din Prahova, a milionarului kuweitian Mohamed Al-Baghli, în vârstă de 79 de ani.
Familia îl caută şi acum şi oferă o recompensă uriaşă pentru orice informaţie concretă, care ar putea duce la aflarea adevărului. Autorităţile susţin însă, că au făcut tot ce au putut pentru a-l găsi. Rudele au publicat, în mediul virtual, un documentar despre această dispariţie.
Misterioasa dispariţie a lui Mohamad Albaghli a iscat vâlvă şi în Kuweit unde televiziunile au relatat cazul pe larg. Bărbatul a fost înalt funcţionar la Ministerul Comerţului şi Industriei. Apoi, împreună cu familia, s-a lansat în afaceri cu petrol. Unul dintre fii lui este în aceste zile în România pentru a verifica stadiul anchetei.
Hamad Albachli, fiul lui Mohamad Albaghli: ”Dosarul încă este deschis. La început autorităţile din România au depus eforturi mari în acest caz şi le mulţumim, dar cu trecerea timpului acest efort s-a diminuat. S-a ajuns la un impas. Autorităţile din Kuweit păstrează legătura cu Ministerul de Interne, cel de Externe şi cu Ambasada Statului Kuweit”.
Familia lui Mohamed Albaghli oferă o recompensă record pentru România celor care deţin informaţii despre strania dispariţie a bătrânului. În plus, băieţii omului de afaceri au realizat un documentar despre ancheta desfăşurată de autorităţile din România.
Dacă în cele din urmă milionarul va fi declarat mort, o treime din averea lui va reveni celor menţionaţi în testament, posbil cei 8 copii ai lui. Restul va intra în posesia statului Kuweitian, care va folosi banii, în principal, pentru acte de caritate.