Pentru a diminua numărul accidentelor survenite pe DN 1 pe raza judeţului, Consiliul Judeţean Prahova urmează să construiască trei noi sensuri giratorii.

 

Ieri, în conferinţa de presă susţinută, preşedintele Bogdan Toader a precizat că acestea vor fi situate la Paulesti, Floreşti şi Băneşti, urmând să fie gata până în primăvara anului viitor. Finanţarea proiectelor urmează să  fie făcută de Consiliul Judeţean.

 

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a luat angajamentul că va mai amenaja unul la Cornu, în dreptul drumului care asigură accesul din DN 1 spre comună.

 

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a precizat că instituţia a lansat o licitaţie pentru realizarea studiilor de trafic solicitate de CNAIR pentru cele trei giratorii noi. Pentru cel de la Păuleşti a fost dat deja un aviz de principiu, însă mai e nevoie de un schimb de terenuri, astfel încât administraţia locală să realizeze şi un drum care să pornească din noul giratoriu şi să meargă până la Buda.