După explozia de miercuri produsă într-o fabrică din Plopeni Sat şi soldată cu 16 victime, autorităţile încearcă să afle cauza acestei deflagraţii atât de grave, care din fericire nu s-a soldat cu niciun deces. Evenimentul s-a produs într-o hală de 600 de metri pătraţi a fabricii Bialetti, care producea  de cafetiere. La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale cu echipaje ISU şi patru ambulanţe SMURD, alături de alte patru ambulanţe ale SAJ. În urma exploziei au rezultat 16 victime dintre care 7 au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Ploieşti. Patru victime au fost transportate la UPU Ploieşti cu maşini personale, 3 victime au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Plopeni, iar 2 victime au refuzat transportul la spital.

În total, potrivit Prefecturii Prahova, 20 de persoane – angajaţi ai societăţii – au avut de suferit. Dintre acestea, trei au fost internate cu leziuni, iar şase cu arsuri, dintre care una cu arsuri grave.

La ordinul prefectului, la faţa locului s-au deplasat comandantul ISU, şeful Serviciului Ambulanţă, lucrători SMURD şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. Din primele cercetări a rezultat că accidentul s-a produs din cauza aprinderii explozive a unor deşeuri (praf) de aluminiu, cu toate că spaţiul halei de producţie (600 mp) pare suficient de mare pentru a preveni acumulările de substanţe inflamabile.

Zona a fost asigurată, iar inspectorii ITM cercetează condiţiile de muncă şi respectarea normelor de securitate a muncii.