Crimă în comuna prahoveană Rîfov! Potrivit IPJ Prahova, trupul neînsufleţit al unei tinere de 19 ani violată şi apoi omorâtă a fost găsit într-o pădure din comună. Se pare că autorul crimei este un recidivist.
“Astăzi, în jurul orei 11, am fost sesizaţi, prin 112, despre faptul că într-o pădure din zona localităţii Râfov, a fost găsit cadavrul unei femei. Aceasta era dezbrăcată de la brâu în jos şi prezenta mai multe urme de violenţă pe corp.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că persoana în cauză, în vârstă de 19 ani, ar fi fost iniţial violată, si apoi ucisă de un bărbat de 23 de ani, cioban la o stână din apropiere. Acesta din urmă a fost depistat, fiind, la acest moment, audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova si poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din I.J.P. Prahova.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de omor si viol.”, se arată scris într-un comunicat emis de IJP Prahova.