Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a reacţionat, miercuri seară, după ce primarul Adrian Dobre a susţinut că nu ştie de ce ministerul condus de liderul ALDE Prahova a respins solicitarea Primăriei Ploieşti privind achiziţionarea a 11 autobuze electrice cu fonduri de la Administrarea Fondului pentru Mediu.
Printr-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, Graţiela Gavrilescu a explicat că municipalitatea nu poate beneficia de fonduri de la AFM deoarece executivul condus de liberalul Adrian Dobre nu a prezentat Planul de calitate al aerului din oraş.
”Măcar prizele, domnule primar!
Ca de obicei, Adrian Dobre nu ştie ceva.
De data aceasta, nu ştie de ce municipiul Ploieşti nu poate beneficia de fonduri AFM pentru achiziţionarea autobuzelor electrice.
Răspuns:
Pentru că municipiul Ploieşti NU are Plan de calitate a aerului!
Această condiţie era clar stipulată în ghid şi, fără îndeplinirea ei, finanţarea nu putea fi aprobată!
Domnul primar ştia foarte bine acest lucru de anul trecut şi totuşi i-a minţit pe ploieşteni promiţându-le ceva imposibil!
Iar ieri, în conferinţa de presă, a recidivat, afirmând că nu ştie care sunt motivele.
“Motivele”, Adrian Dobre, sunt postate pe site-ul AFM din 17.12.2018, data la care, dacă ar fi fost cazul, s-ar fi putut face şi contestaţie.
Dar… evidenţa nu poate fi contestată!
Ploieştenii au nevoie de un Plan BUN de calitate a aerului, aprobat in Consiliul Local şi pus în operă cât mai repede!
Iar pentru asta, ne trebuie UN PRIMAR, nu un plângăcios nefericit!
PS
Poate, totuşi, nu pierdem şi cei 2.586.082,75 lei, bani repartizaţi Ploieştiului pentru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice!
Înscrierile au început pe 18 octombrie anul trecut şi se încheie pe 29 martie a.c.
Tic! Tac!”, a scris Graţiela Gavrilescu pe pagina personală de Facebook.
Cum a ratat primarul Dobre şi 11 autobuze electrice de la Ministerul Mediului
7 martie 2019
- citeşte totul despre:
- autobuze,
- electrice,
- gratiela gavrilescu,
- adrian dobre,
(105 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
TRASEUL PACIENTULUI SUSPECT/ CONFIRMAT CU NOUL CORONAVIRUS
(3 noiembrie 2020)
305 vizualizări
Primele detalii ale deszăpezirii discutate la comandamentul de iarnă
(29 octombrie 2014)
72 vizualizări
Doliu în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. A murit cardiologul Dumitru Predescu
(30 iunie 2016)
4178 vizualizări
Trei secţii de votare modificate la Ploieşti. Alegeri locale 2020.
(18 septembrie 2020)
155 vizualizări
Primarul Bădescu explică cum va face transportul gratuit în Ploieşti
(15 ianuarie 2014 - Alex POLICALĂ)
555 vizualizări
Concert simfonic la Filarmonica “Paul Constantinescu” – la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla Mădălin Voicu, iar solist invitat va fi Mădălin Voicu jr. – pian.
(1 octombrie 2018)
58 vizualizări
Trafic restricţionat pe DN1, în apropiere de Câmpina, în urma unui accident rutier
(8 mai 2020)
364 vizualizări
Program de funcţionare prelungit la Halele Centrale
(16 aprilie 2014)
1028 vizualizări
Se întâmplă din nou! Încă o serie de investiţii compormise de neglijenţa unor funcţionari din Primăria Ploieşti
(5 aprilie 2017)
872 vizualizări
Un milionar prahovean a înjunghiat o femeie, apoi a încercat să se sinucidă! Totul s-a petrecut pe DN1!
(10 aprilie 2020)
1480 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 5,3 grade în zona Vrancea, resimţit şi la Ploieşti. INFP a revizuit de două ori magnitudinea şi adâncimea seismului
(28 decembrie 2016)
345 vizualizări
Centrul de Plasament Filipeştii de Târg modernizat cu fonduri europene
(23 februarie 2015)
1133 vizualizări
“THE FUN RIDE” - plimbare cu bicicletele prin municipiul Ploieşti
(20 septembrie 2018)
414 vizualizări
Douăzeci de persoane care au rămas blocate în liftul Spitalului Municipal Câmpina, salvate de pompieri
(13 septembrie 2017)
329 vizualizări
“Săptămâna europeană a mobilităţii” organizată şi la Ploieşti
(15 septembrie 2015)
534 vizualizări
Zeci de şcoli din Prahova reiau, de astăzi, cursurile faţă în faţă cu elevii de gimnaziu şi liceu
(26 mai 2021)
34 vizualizări
28 martie – data constituirii BEC pentru alegerile locale din iunie
(23 martie 2016)
433 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























