Pompierii militari prahoveni s-au mobilizat, din nou, într-o misiune de protejare a celor care au nevoie de ajutor, manifestându-şi preţuirea şi grija faţă de viaţa semenilor printr-o acţiune de donare de sânge.

 

În această dimineaţă, precum şi în zilele de miercuri şi joi, un număr de 116 pompieri militari din cadrul detaşamentelor de pompieri, precum şi de la sediul inspectoratului se vor prezenta la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploieşti pentru a veni în sprijinul semenilor a căror viaţă depinde de actul benevol de donare de sânge.

 

Gestul lor continuă seria acestor intervenţii salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, demonstrând astfel faptul că, există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a veni în sprijinul vieţii.

 

Confruntându-se permanent, prin prisma profesiei, cu suferinţa semenilor, pompierii militari înţeleg importanţa oricărui gest care ar putea oferi bucurie, speranţă şi o şansă la viaţă, ca atare aceste acţiuni extraprofesionale vor continua şi pe viitor.