Una dintre promisiunile electorale ale Partidului Social Democrat în Ploieşti a fost acordarea gratuităţii transportului în comun pentru elevi şi studenţi. În legătură cu acest subiect, în exclusivitate pentru Jurnalul Prahovean, Mihai Cristian Ganea, viceprimar al Ploieştiului şi preşedintele PSD Ploieşti a declarat : “Trebuie să renunţăm la interesele de partid şi să ne concentrăm pe nevoile comunităţii. Am promis în timpul campaniei electorale transport gratuit pentru elevi şi studenţi şi ne ţinem de cuvânt. Este un ajutor acordat atât elevilor şi studenţilor cât şi familiilor acestora. Tinerii trebuie să meargă la şcoală, să îşi desăvârşească procesul de educaţie. Este un câştig atât pentru ei cât şi pentru comunitate. Instruirea este cheia succesului !”, a declarat Ganea.
Potrivit proiectului de hotărâre pe care alianţa PSD-ALDE îl va promova în consiliul local, gratuitatea se va acordă pe timpul anului şcolar, pentru elevii şi studenţii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Ploieşti şi se va aplică pe toate mijoacele de transport în comun aparţinând TCE.