Jenica Tabacu, directorul Muzeului „Iulia Haşdeu”, din Câmpina, judeţul Prahova, a fost găsită spânzurată în casă, vineri, familia alertând autorităţile, scrie Mediafax
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că directorul Muzeului „Iulia Haşdeu”, Jenica Tabacu, în vârstă de 50 de ani, a fost găsită în casă, spânzurată.
Descoperirea a fost făcută de familie care a sunat la 112.
Poliţiştii sunt la faţa locului şi au demarat o anchetă.
În vara acestui an, Jenica Tabacu a împlinit 50 de ani de viaţă şi 20 de ani de când se afla la conducerea Muzeului Memorial "Bogdan Petriceicu Hasdeu". Jenica Tabacu era omul care îţi vorbea, la orice oră, cu o pasiune imensă, despre familia Hasdeu... Era cercetător ştiinţific, doctor în filologie, un om dedicat muncii sale, un om care se implica trup şi suflet în evenimentele pe care le organiza la Castel, un om care nu lăsa nimic la voia întâmplării
Cine a fost Jenica Tabacu
Din 1995 şi până în 1998, Jenica Tabacu a fost muzeograf la instituţia de cultură pe care avea să o conducă de la finele anilor '90 şi până în prezent. Aproape toată cariera, Jenica Tabacu s-a axat pe studiul operei şi al vieţii savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu, dar nu a ignorat nici activitatea culturală a fiicei acestuia, Iulia.
În 2006 a devenit doctor în filologie „Magna cum laudae“ cu tema „Viaţa şi activitatea lui B.P. Haşdeu între anii 1888-1907“. În prezent, Jenica Tabacu era preocupată să traducă şi să publice manuscrisele „spiritiste“ ale lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. În paralel cu studiul operei savantului, Jenica Tabacu s-a luptat să păstreze în proprietatea statului Castelul spiritist de la Câmpina, după ce urmaşi ai familiei au revendicat în instanţă valoroasa construcţie. Procesul, care a durat zeci de ani, a fost câştigat de administraţia câmpineană, însă marele merit i-a aparţinut directoarei muzeului.
Jenica Tabacu a avut şi o scurtă carieră politică. A fost consilier local al municipiului Câmpina în mandatul 2004-2009 şi consilier judeţean în anul 2012 din partea PP-DD, a cărui organizaţie judeţeană a condus-o din funcţia de vicepreşedinte.
Dumnezeu să o ierte! Condoleanţe familiei îndurerate