Majorarea taxelor şi impozitelor locale la Ploieşti solicitată de primarul liberal Adrian Dobre nu este acceptată de consilierii PSD Ploieşti.
"Domnul Dobre a terminat în octombrie banii pe tot anul. Gata cu banii pentru iluminat, salubritate, spaţii verzi, transport şi alte asemenea nimicuri. În schimb, suntem cu planul la zi la cheltuielile pe festivaluri, pe studii comandate cui trebuie şi când trebuie, cu sporuri de salarii imense acordate camarilei sale politice. Să spună domnul primar cum şi-a sporit el salariul prin faptul că s-a "introdus" în colectivele de manageriere ale proiectelor europene.
Cum care proiecte ? Cele pe care nu este în stare să le ducă la capăt! O hoţie mai mare nu am văzut! Şi vrea bani suplimentari la buget? Să plătească cetăţenii toanele şi obligaţiile pe persoană fizică ale locatarului de la etajul 3 al Casei Albe? Nu o să vedeţi aşa ceva! Nu votez nicio creştere şi nici renunţarea la bonificaţia de 10% acordată pentru plata anticipată! Să facă economii, să pună pe masă un proiect de dezvoltare al Ploieştiului şi mai vedem. La ce vinde, nu cumpăr!", ne-a declarat avocatul George Botez, consilier local şi purtător de cuvânt al PSD Ploieşti
George Botez, despre majorarea taxelor la Ploieşti: "O hoţie mai mare nu am văzut!"
15 octombrie 2018
- citeşte totul despre:
- george botez,
- avocat,
- consilier local,
- psd,
- ploiesti,
- taxe,
- impozite,
- adtrian dobre,
- majorare,
- pnl
(759 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Salariul de bază minim va creşte la 1.450 de lei începând cu 1 februarie
(7 ianuarie 2017)
106 vizualizări
Sirenele de alarmare publică vor suna miercuri în întreg judeţul.
(3 iulie 2018)
89 vizualizări
TRAFIC ÎNTRERUPT PE DN1A, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT RUTIER
(2 aprilie 2019)
78 vizualizări
Nicoleta Crăciunoiu, directorul Direcţiei Economice, acuză hărţuiri morale şi ameninţări!
(15 mai 2020)
969 vizualizări
Consilierii locali PDL s-au opus unei alei de acces la Interex
(29 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
291 vizualizări
Ploieştiul chiar va avea un liceu cu profil sportiv
(29 iulie 2016)
775 vizualizări
Program de lucru prelungit la SPLCEP Ploiesti, în perioada 25-26 mai 2019
(17 mai 2019)
92 vizualizări
Deşeuri din plastic confiscate de poliţiştii locali din zona Baraolt
(12 februarie 2015)
115 vizualizări
Poliţia Română anunţă că scoate la concurs 290 de posturi prin încadrare directă
(15 ianuarie 2019)
273 vizualizări
Patru localităţi din Prahova se pregătesc să îşi aleagă, din nou, primarii
(8 aprilie 2017)
465 vizualizări
Regionalizarea în varianta Ponta
(17 august 2013 - Cristina IANCU)
538 vizualizări
Toxiinfecţie alimentară la o şcoală din Ploieşti
(23 noiembrie 2015)
509 vizualizări
Risc însemnat de avalanşă în Masivul Bucegi; turiştii, sfătuiţi să nu urce pe munte
(3 decembrie 2016)
348 vizualizări
Coronavirus si la Judecatoria Ploieşti
(2 iulie 2020)
2249 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 12 IULIE 2018
(12 iulie 2018)
74 vizualizări
Promisiune respectată: încep lucrările de canalizare în cartierul Mitică Apostol
(19 octombrie 2018)
334 vizualizări
Incendiu puternic la un service auto din Puchenii Mari.Traficul întrerupt de DN1 FOTO şi VIDEO
(27 octombrie 2017)
915 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026



















.jpg)






