Conducerea TCE Ploieşti şi primarul Adrian Dobre doresc cu orice preţ majorările tarifelor pentru transportul în comun.
Astfel, au fost adăugate puncte noi proiectului de hotărâre înaintat spre aprobare Consiliului Local Ploieşti.
Modificările nu vizează scumpirile plănuite deje de operatorul de transport public din municipiu. Majorările propuse prevăd că preţul biletului de o călătorie va fi de 2,5 lei, iar cel pentru două călătorii va fi de 5 lei. Legitimaţia pentru o zi, pe toate traseele se va majorara cu 50%, de la 4 la 6 lei.
Prin acelaşi proiect se menţine propunerea ca valoarea biletului de suprataxă să fie redusă, însă, de la 63 de lei, cât este în prezent, la numai 25 de lei.
Modificările se referă la asumarea unor angajamente de către TCE, la solicitarea Comisiei nr. 3, pentru utilităţi publice, calitatea vieţii şi protecţia mediului, din cadrul CL Ploieşti.
"TCE SA va achiziţiona, din surse proprii, un număr de 20 de distribuitoare automate de vânzare titluri de călătorie, din care un lot de 10 bucăţi până la finele anului 2018, iar diferenţa de 10 bucăţi în primul trimestru al anului 2019", se arată în noua formă a proiectului de hotărâre, publicată zilele trecute pe site-ul Primăriei Ploieşti.
Tot aici se face referire şi la faptul că faptul că societatea de transport se angajează ca, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului prestat, cel mai târziu începând cu 01.11.2018, toate mijloacele de transport utilizate de SC TCE SA Ploieşti pentru transportul public de călători vor fi dotate cu câte două automate bancare de la care posesorii de card bancar emis de orice bancă vor putea să achiziţioneze bilete de călătorie".
Un parteneriat în acest sens a fost încheiat cu BCR încă din luna iulie, iar până la finalul lunii septembrie conducerea TCE promitea că dispozitivele vor fi montate în toate mijloacele de transport în comun aparţinând societăţii. termenul avansat acum este, însă, 1 noiembrie.
Proiect Dobre-TCE: tarifele pentru transportul în comun se majorează!
18 septembrie 2018
- citeşte totul despre:
- tce ploiesti,
- majorari,
- tarife,
- bilete,
- operator,
- adrian dobre
(975 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Florarii din Piaţa Centrală evacuaţi cu Poliţia
(7 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
386 vizualizări
Şoseaua Nordului va fi închisă circulaţiei
(27 mai 2014)
635 vizualizări
Câmpina a rămas fără primar! Comunicatul DNA despre dosarul liberalului Tiseanu
(28 septembrie 2016)
748 vizualizări
"Arii Protejate" la Muzeul de Ştiintele Naturii Prahova
(2 februarie 2016)
242 vizualizări
Consiliul Judeţean Prahova demontează acuzaţiile liberalilor
(23 noiembrie 2016)
267 vizualizări
Din nou, scandal în cartierul Mimiu din Ploieşti! Patru persoane amendate!
(20 aprilie 2020)
2185 vizualizări
O nouă bursă a locurilor de muncă, în Prahova
(2 aprilie 2014)
276 vizualizări
Alunecare de teren la Seciu, Patru persoane evacuate FOTO
(7 martie 2018)
332 vizualizări
Un prahovean şi-a înjunghiat fosta soţie şi apoi s-a spânzurat
(25 septembrie 2019)
437 vizualizări
Aproximativ 200 de angajaţi ai unei fabrici de textile din Băicoi, evacuaţi în urma unui incendiu
(22 iunie 2017)
271 vizualizări
Aglomeraţie pe Valea Prahovei, la Comarnic şi între Sinaia şi Azuga, dar şi de la limita cu judeţul Braşov până la Buşteni
(11 august 2017)
283 vizualizări
Maşină lovită de tramvai la Ploieşti FOTO
(16 ianuarie 2016)
705 vizualizări
Buşteni: TIR încărcat cu apă minerală, răsturnat în râul Prahova
(19 februarie 2018)
496 vizualizări
Furt de carburant şi dare de mită.
(13 noiembrie 2020)
180 vizualizări
Pericol de explozie în Prahova. Locuitorii din zona gării Breaza evacuaţi!
(31 octombrie 2017)
1184 vizualizări
Ansamblul folcloric CALABREAZA are nevoie de votul tău!
(23 ianuarie 2018)
686 vizualizări
Câţi prahoveni au mers la urne la alegerile prezindeţiale 2019
(10 noiembrie 2019)
89 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























