În plină pregătire a proiectului de interzicere a căruţelor în Ploieşti, primarul Adrian Dobre arată de ce este necesar acest demers, invocând molozul aruncat de aceştia prin oraş, dezordinea pe care o lasă pe platformele de colectare a deşeurilor etc.

 

Acesta a mai declarat în cadrul ultimei conferinţe de presă că în Ploieşti au loc chiar curse între căruţaşi.

 

„Din nefericire, cu toţii am observat lucrul acesta, am văzut inclusiv curse de căruţe în faţa sediului Poliţiei Municipiului Ploieşti. Cei care sunt proprietari ai cailor şi ai atelajelor nu respectă nici pe departe regulile care au fost stabilite cu câţiva ani în urmă printr-o hotărâre de consiliu local. Legea spune foarte clar că într-un municipiu ca şi pe drumurile naţionale şi autostrăzi nu au de ce să apară astfel de atelaje. Am avut o discuţie acum ceva timp în care am spus, că atât timp cât în interiorul lor sunt proprietari de căruţe şi căruţaşi care nu respectă absolut nicio regulă şi îi găsim pe absolut toate drumurile. Nu mai pun în discuţie faptul că se cară moloz şi se depozitează în punctele negre şi municipalitatea plăteşte cu brio depozitarea acestui moloz. Faptul că se cară PET-uri, municipiul Ploieşti neîndeplinindu-şi ţintele, aşa cum prevăd acordurile încheiate cu Uniunea Europeană. Foarte multe platforme de colectare a deşeului menajer sunt vandalizate. Foartă multă mizerie şi dezordine pe aceste platforme din cauza celor care vin şi răscolesc şi apoi depozitează în căruţe şi le transportă de colo-colo. Dincolo de aspectele de imagine, nu se respectă absolut niciun pic hotărârea care a fost emisă cu câţiva ani în urmă, tocmai pentru a-şi desfăşura şi ei un minim de activitate. Trebuie să revenim asupra acelei hotărâri şi să respectăm legea“, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului.

 

 

 

 

 www.telegrama.ro