Guvernul va stabili zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încât să lege perioada liberă legală de Crăciun şi Anul Nou cu cea de week-end, iar zilele libere vor fi recuperate în ianuarie, a anunţat premierul Victor Ponta.

Guvernul ar urma astfel să declare zilele de 27 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 drept zile libere.

"O să discutăm în Guvern care vor fi zilele libere şi modul în care se recuperează în ianuarie în aşa fel încât să tinem cont totusi de realitate, ca, daca oamenii au liber miercuri si joi, îi chemi vineri înapoi la serviciu ca sa plece sâmbata probabil ca e destul de putin functional", a spus Ponta.

El a precizat ca decizia va fi luata saptamâna viitoare, dar ca institutiile publice, inclusiv cele fiscale de colectare a taxelor si impozitelor, vor functiona în acea perioada.