Sub egida programului naţional „România 100 de ani”, Muzeul „Casa Domnească” Brebu, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează marţi, 26 iunie 2018, ora 11.00, matineul muzeal „Drapelul şi România Modernă”, eveniment dedicat Zilei Drapelului Naţional.
Din anul 1998, prin Legea nr. 96, ziua de 26 iunie a fost proclamată „Ziua Drapelului Naţional”.
La 26 iunie 1848 Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, simbol al idealurilor de unitate şi independenţă.